13 iunie 2011

OBLIGAŢIILE ŞI RĂSPUNDERILE INVESTITORILOR, PROIECTANŢILOR ŞI EXECUTANŢILOR

Extras din Legea nr 10 / 1995; Legea nr. 50/1991 şi Ordinul nr. 1943/2001



Obligaţiile şi răspunderile investitorilor (beneficiarilor de construcţii):


1. Obţinerea acordurilor şi avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire;
4. Asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie prin inspectori de şantier sau agenţi economici de consultanţă specializaţi pe tot parcursul execuţiei lucrărilor, în conformitate cu prevederile documentaţiei de execuţie şi autorizaţiei de construire;
5. 6. Asigurarea recepţiei lucrărilor de construcţii la terminarea lor şi la expirarea perioadei de garanţie;
7. Întocmirea cărţii tehnice a construcţiei;
8. Achitarea comisionului de 0,1% la anunţarea începerii execuţiei lucrărilor şi de 0,7% din valoarea de construcţii şi instalaţii, către Inspectoratul în Construcţii;
9. Regularizarea taxelor datorate administraţiei publice locale, precum şi achitarea celorlalte cote legale;
10. Obţinerea autorizaţiei de funcţionare (când este cazul);
11. Declararea investiţiei în vederea impunerii la organele financiare teritoriale sau la unităţile subordonate acestora, după terminarea lucrărilor şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire/desfiinţare (inclusiv durata de execuţie a lucrărilor).



Obligaţiile şi răspunderile proiectanţilor:


1 Precizarea prin proiect a categoriei de importanţă a construcţiei;
2 Asigurarea prin proiecte şi detalii de execuţie a nivelului de calitate corespunzător cerinţelor, cu respectarea reglementărilor tehnice şi a clauzelor contractuale;
3 Prezentarea proiectelor elaborate în faţa specialiştilor verificatori de proiecte atestaţi, stabiliţi de investitor, precum şi soluţionarea neconformităţilor şi neconcordanţelor semnalate;
4 Elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reaparaţiile, precum şi după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcţiilor;
5 Stabilirea prin proiect a fazelor de execuţie determinante pentru lucrările aferente cerinţelor şi participarea pe şantier la verificările de calitate legate de acestea;
6 Stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuţie, din vina proiectantului, la construcţiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate, după însuşirea acestora de către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi, la cererea investitorului;
7 Participarea la întocmirea Cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor de execuţie.



Obligaţiile şi răspunderile executanţilor :


1. Începerea execuţiei lucrărilor numai la construcţii autorizate în condiţiile legii şi în conformitate cu proiecte verificate de specialişti atestaţi;
2. Sesizarea investitorilor asupra neconformităţilor şi neconcordanţelor constatate în proiecte verificate de specialişti atestaţi;
3. Asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor printr-un sistem propriu de calitate conceput şi realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuţia, atestaţi;
4. Convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse la faze determinante ale execuţiei şi asigurarea condiţiilor necesare efectuării, în scopul obţinerii acordului de continuare a lucrărilor;
5. Soluţionarea neconformităţilor, a defectelor şi neconcordanţelor apărute în fazele de execuţie, numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectant, cu acordul investitorului;
6. Utilizarea în execuţia lucrărilor numai a produselor şi a procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la realizarea cerinţelor, înlocuirea produselor şi a procedeelor prevăzute în proiect, cu altele care îndeplinesc condiţiile precizate şi numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectanţi, cu acordul investitorului;
7. Respectarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor;
8. Sesizarea în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de Stat în Construcţii, în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor;
9. Aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepţie a lucrărilor de construcţie;
10. Remedierea pe proprie cheltuială a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie cât şi în perioda de garanţie stabilită potrivit legii;
11. Readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor iniţială, la terminarea lucrărilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu