19 iunie 2011

Lucrari de Constructii ce Trebuie Autorizate vs Lucrari de Constructii ce nu Trebuie Autorizate

În conformitate cu prevederile Legii nr 10/1995 privind calitatea în construcţii şi ale Legii 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri în vederea realizării locuinţelor, trebuie cunoscute următoarele :

1. Lucrări de construcţii pentru care este obligatorie autorizaţia de construcţie:

a) construcţii de orice categorie şi instalaţiile aferente acestora, indiferent de forma de proprietate sau destinaţie; 
b) lucrări de modernizare; 
c) lucrări de modificare; 
d) lucrări de transformare; 
e) lucrări de consolidare; 
f) lucrări de reparaţii; 
g) orice schimbare de destinaţie care implică realizarea de lucrări de construcţie; 
h) lucrări de reconstruire integrală sau parţială a construcţiei; 
i) lucrări de reabilitare; 
j) lucrări de demolare –desfiinţare.


2. Lucrări de construcţie care pot fi executate fără autorizaţie de construcţie:

a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă forma acestora şi materialele din care sunt executate; 
b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma, dimensiunile şi golurilor tâmplăriei; 
c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit; 
d) zugrăveli şi vopsitorii interioare; 
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile clădirilor situate pe arterele principale de circulaţie; 
f) reparaţii la instalaţii interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare de orice fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, precum şi montarea aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi; 
g) reparaţii şi înlocuiri de utilităţi; 
h) reparaţii şi înlocuiri la finisajele interioare şi exterioare – tencuieli, placaje, la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii şi aspectului elementelor constructive; 
i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţii şi la instalaţiile aferente; 
j) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei cimitirului; 
k) lucrări de investigare, cercetare şi expertizare, cu avizul Ministerului Cultelor şi autorităţii administrative publice judeţene sau locale , după caz; 
l) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau redusă, situate în afara zonelor de protecţie instituite special pentru zăcăminte acvifere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu